Când au început de fapt să-i cucerească romanii pe daci. S-a întâmplat cu 100 de ani înaintea războaielor lui Decebal cu Traian
Conflictele dintre daci şi romani au început cu mult înainte de războaiele duse de Traian cu Decebal. Dacii erau dezbinaţi după moartea lui Burebista, iar romanii au început de fapt cucerirea teritoriilor locuite de aceştia cu aproape 100 de ani înaintea clasicelor războaie daco-romane.
În mod oficial Dacia a fost cucerită după anul 106 d HR şi mai apoi romanizată cu control imperial până în anul 275 d HR, atunci când Aurelian retrage legiunile şi administraţia la sud de Dunăre. Istoria dacilor arată însă că de fapt cucerirea şi romanizarea dacilor a început mult mai devreme. Mai precis cu aproximativ 100 de ani înainte războaielor daco-romane din 101-102 d HR şi 105-106 d HR. Tot atunci a început şi prima etapă a romanizării populaţiilor dacice. Mai ales că o parte a acestor locuitori ai teritoriilor nord-dunărene au fost transferaţi ca măsură disciplinară de romani la sudul fluviului.
Prăbuşirea marelui regat dacic
În anul 44 îHr marele rege dac Burebista cădea pradă asasinilor. Împărtăşea o soartă fatidică cu marele său rival de la Roma, Iulius Caesar. Dacă despre felul în care a sfârşit Caesar se ştiu multe, despre moartea lui Burebista sunt doar supoziţii. Şi asta în condiţiile în care dacii nu cunoşteau scrierea şi nu au lăsat nicio mărturie. Se bănuieşte că a fost asasinat de rivalii săi politici, de basileii daci, care nu mai doreau să fie controlaţi de marele rege de la Sarmisegetusa. Odată cu moartea lui Burebista, a murit însă şi marele regat geto-dac. Acest get puternic, probabil originar de undeva din Câmpia Munteniei, a reuşit un lucru admirabil pentru o căpetenie barbară.
A reuşit să unească toate triburile geto-dace întinse pe un teritoriu uriaş, de la Dunăre şi până la Carpaţii Păduroşi, de la Nistru şi până în apropierea Cehiei şi Slovaciei de astăzi. Burebista i-a supus pe celţi, bastarni şi greci. Şi-a permis chiar să intervină în războaiele civile ale romanilor, susţinând însă tabăra invinşilor. Burebista avea o forţă militară formidabilă, autorii antici vorbind despre o armată de 280.000 de războinici, inclusiv aliaţii celţi şi bastarni. Cifra este considerată însă nerealistă de o serie de specialişti. În timpul lui Burebista, dacii cunosc o adevărată revoluţie spirituală prin marele preot Deceneu, care dezvoltă şi toate ştiinţele.
Ei bine, după moartea lui Burebista, statul dac se destramă, iar basileii locali îşi obţin puterea locală mult dorită. Regatul dac este însă doar o umbră a celui de odinioră. Este fărâmiţat şi fără forţă în faţa unui inamic atât de puternic ca Roma, devenită Imperiu odată cu Octavian August. Mai precis sunt atestate nu mai puţin de opt regate dacice independente, dintre care trei în Dobrogea actuală. Aceste regate aveau o atitudine diferită faţă de noua ameninţare romană, care venea ca un tăvălug din aproape toate părţile. De altfel profitând de slăbiciunea regatelor dacice, romanii vor începe cucerirea acestui teritoriu şi răspândirea influenţei loc culturale şi comerciale în ţinuturile dacilor.
Dacii se luptau între ei
Încă din perioada în care Iulius Caesar stăpânea la Roma, dacii erau consideraţi un pericol. Odată cu divizarea şi slăbirea puterii acestora, au devenit vulnerabili în faţa romanilor. Cu toate acestea, la rândul lor romanii erau prinşi în mijlocul unui nou război civil. Octavian, nepotul şi unul dintre asasinii lui Iulius Caesar, se lupta cu Marc Antonius, prietenul cel mai bun al fostului triumvir. Regii daci erau interesaţi de ceea ce se întâmpla la Roma. Unii nu priveau cu ochi buni influenţa pe care romanii, chiar şi măcinaţi de războiul civil, o câştigau în regiune. Mai ales că la sud de Dunăre, până la întemeierea provinciei Moesia, existau numeroase neamuri tracice, clientelare şi protejate ale Romei. Tocmai de aceea unele căpetenii geto-dacice au considerat că atacul este cea mai bună apărare în faţa romanilor. De exemplu Dicomes, o căpetenie barbară din Muntenia, încearcă să profite de răfuielile dintre romani. Mai precis se aliază cu Marc Antonius contra lui Octavian Augustus.
Dicomes îşi pregăteşte războinicii geto-daci, face o aliaţă cu bastrarnii şi asmute toate aceste hoarde războinice la sud de Dunăre. Temuţii geţi şi bastarni fac prăpăd în rândul aliaţilor Romei. Mai precis îi supune rapid pe Moesi, Tribali, dar şi pe Dardani. În cele din urmă ajung la râul Struma, unde-i atacă pe protejaţii Romei, neamul tracic al denteletilor. Crassus este trimis cu o armată împotriva barbarilor. Timp de doi ani, generalul roman luptă cu bastarnii şi războinicii geţi la sud de Dunăre. Reuşeşte să-i respingă dincolo de fluviu, culmea cu ajutorul altui rege get. Acesta era un semn că nu toţi geto-dacii erau duşmani ai Romei. Unii căutau din contră să le fie prieteni, tocmai fiindcă îşi dădeau seama de forţa uriaşă a celui ce va deveni cel mai mare imperiu al lumii antice. Astfel a gândit Roles, o căpetenie getică din Dobrogea, cel care a preferat să lupte împotriva celor de-un neam cu el, alături de romani. În schimbul respingerii atacurilor lui Dicomes, Roles va primi titlul de ”prieten şi aliat al Romei”.
La fel ca Roles gândea şi regele dac Scorylo, se pare un preot-rege de la Sarmisegetusa. Acesta nu dorea să se amestece în luptele romanilor. Nici cu ei, dar nici contra lor. ”Scorylo, şeful dacilor, deşi ştia că poporul roman e sfâşiat prin luptele civile, nu credea totuşi prudent să încerce un atac, pentru că îşi dădea seama că un război extern ar fi adus din nou unirea între cetăţenii certaţi şi de aceea, pentru ai convinge pe ai săi, a pus doi câini să se mănânce între ei şi, când erau mai în focul bătăii, le-a arătat un lup, pe care îndată, lăsând furia dintre ei, câinii s-au şi aruncat”, scria autorul antic Frontinus. Aceeaşi politică a dus un alt mare rege-preot de la Sarmisegetusa, Comosicus. Totodată un alt basileu, Cotiso, a ajuns până într-acolo încât era gata să se căsătorească cu sora lui Octavian.
Cucerirea teritoriilor ocupate de geto-daci
Primele teritorii ocupate de geto-daci şi cucerite de romani au fost cele din Dobrogea. Romanii au fost chemaţi de daci să-i ajute în răfuielile interne. Au profitat de acest lucru şi au ocupat regiunea. Mai precis lucrurile au stat cam aşa, după cum spun istoricii şi autorii antici. Roles, ”prietenul” şi aliatul Romei, stăpânea în Dobrogea, peste cetăţile Durostorum, Abrittus şi Axiopolis. Roles a fost atacat din motive puţin cunoscute, unii spun din răzbunare fiindcă s-a aliat cu romanii, de un alt rege geto-dac numit Dapyx. Acest Dapyx domnea în centrul Dobrogei şi se pare l-a atacat pe Roles în anul 28 îHR. Roles cere ajutorul romanilor. Aceştia văd oportunitatea şi intervin. Armatele conjugate ale lui Roles şi ale romanilor înving trupele lui Dapyx.
Acesta sfârşeşte eroic cu războinicii săi. ”Dapyx este asediat în cetatea lui. Un trădător însă dă putinţa lui Crassus să intre în cetate. Atunci Dapyx, cu fruntaşii geţi din jurul lui, anticipând gestul eroic de la Sarmisegetusa, se ucid singuri, spre a nu cădea în mâinile duşmanului”, scrie Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”. Populaţia se ascunde într-o peşteră, care este însă zidită de romani. Dacii sunt lăsaţi să moară acolo de foame. Crassus profită de ocazie şi îl atacă şi pe Zyraxes, un alt rege geto-dac din Dobrogea. Cassius Dio spune că generalul roman a găsit şi un pretext potrivit. Crassus spunea că îl atacă pe Zyraxes pentru a recupera nişte steaguri romane Zyraxes pe uscat şi pe mare. În cele din urmă îl învinge, iar regele dac fuge în nordul Mării Negre cu tot tezaurul. În acel moment Roma, a ajuns să fie stăpână pe primele teritorii locuite de geto-daci. Şi anume Dobrogea.
Daci, trecuţi cu forţa la sud de Dunăre
Totodată prin aceste contacte, cultura romană începea să se difuzeze în rândul dacilor. Dacii începeau să înveţe latina. Mai ales cei interesaţi să o facă prin activităţi comerciale, diplomaţie şi chiar război. Mai mult decât atât, populaţia geto-dacă a fost mutată masiv din nordul Dunării la sud, tocmai pentru a potoli raidurile foarte dese ale geto-dacilor din Câmpia Munteană în special în Moesia. ”O astfel de expediţie a fost aceea a lui Tiberius Claudius Nero, viitorul împărat, împotriva Dacilor Apuli, din anii 12-10 îHR. O a doua cu efecte considerabile a fost expediţia lui Sextus Aelius Catus, consulul, din anul 4 dHR, care a învins pe daci şi a izbutit să strămute 50.000 dintre ei peste Dunăre, în Moesia”, scria Giurescu. În anii 60-67 d HR, cu ocazia unei expediţii a lui Aelianus împotriva sarmaţilor, alţi 100.000 de transdanubieni, probabil în mare parte daci, cu tot cu familiile, au fost trecuţi la sud de Dunăre. După aceea a urmat expediţia lui Duras din 86 d HR, iar războiul făţiş şi total cu Imperiul Roman nu a mai fi putut evitat. Cu atât mai mult cu cât regele Decebal reuşea să coaguleze din nou toate triburile geto-dace într-un puternic stat, gata să lupte pe viaţă şi pe moarte cu romanii.
Războaiele dacilor cu romanii, după cucerirea Daciei: primii se revoltau sau invadau cu sălbăticie imperiul
Războinicii daci rămaşi în afara graniţelor Daciei Romane nu au fost nişte vecini comozi pentru noii cuceritori. Din contră, din cauza răscoalelor şi a raidurilor frecvente, romanii au fost nevoiţi să se retragă la sud de Dunăre, abandonând provincia la aproape două secole de la cucerire. De altfel, dacii liberi au făcut zile negre romanilor în toată regiunea Balcanilor.
De multe ori istoria Daciei după cucerirea romană este prezentată ca o perioadă de linişte, în care dacii sunt romanizaţi, adică ajung să împărtăşească valorile culturii latine. Toată această perioadă de prosperitate şi schimb cultural este, conform aceleaşi variante încetăţenite în mentalul colectiv, perturbată de triburile migratoare ale Antichităţii Târzii. În realitate viaţa pe teritoriul Daciei nu a fost niciodată liniştită. Cucerirea centrului politic şi religios al fostului regat dacic şi transformarea lui în provincie romană nu a fost sfârşitul luptelor dintre daci şi romani. De altfel cel de-al doilea război dacic, din 105-106 d HR, nu a fost şi ultimul. Mai precis au fost consemnate nu mai puţin de 23 de războaie între daci şi romani după 106 d HR.
Triburile sălbatice ale dacilor liberi
După cucerirea Daciei în 106 d HR, doar zona de astăzi a Transilvaniei intra în componenţa noii provincii romane. Dincolo de frontierele Daciei romane, în special în ţinuturile Moldovei, Maramureşului de astăzi şi chiar nord-estul Munteniei se aflau triburi dacice rămase necucerite. Erau neamuri sălbatice şi deosebit de războinice care nu au pregetat să se alieze sau să intre în vaste confederaţii cu alte neamuri barbare pentru a aduce foc şi moarte Romei. Unul dintre aceste triburi a fost cel al costobocilor. Conform geografului antic Ptolemeu, costobocii locuiau zona de nord a României de astăzi, dar şi o parte din teritoriul actual al Ucrainei şi Poloniei. Mai precis, aşa cum arăta geograful antic, aceştia locuiau zonele de nord-est ale Daciei, adică astăzi ale Maramureşului, Bucovina, dar şi zone din vestul Ucrainei şi sudul Poloniei.
Erau neamuri deosebit de războinice şi erau fără îndoială daci, după cum o dovedesc descoperirile arheologice. Mai ales că ei sunt purtătorii civilizaţiei Lipiţa, o cultură specific mediului dacic. Se ocupau cu agricultura, creşterea animalelor, dar şi cu meşteşugurile, fiind totodată şi foarte buni războinici. În apropierea costobocilor, dar tot în zona de est a arcului carpatic, trăia un alt neam războinic al dacilor liberi. Se numea carpi, ceea ce ar însemna cel mai probabil ”munte” sau ”stâncă”. Aceste triburi locuiau zona Moldovei de astăzi, fiind atestaţi pe un areal întins. Vestigiile acestor daci războinici au fost scoase la lumină de arheologi la Cucorăni (judeţul Botoşani), Băiceni (judeţul Iaşi), Poiana-Dulceşti (judeţul Neamţ), Văleni (judeţul Neamţ), dar şi alte încă 113 necropole şi aşezări. Pe lângă aceştia, pot fi menţionaţi dacii liberi din nord-estul Munteniei, dar şi dacii mari din zona Zarand, Satu Mare. Toate aceste triburi erau sedentare, practicând agricultura, dar deopotrivă şi războiul. Iar principalul lor duşman a rămas Roma.
Război şi sânge în Dacia romană
Aceste triburi sălbatice plecau după pradă în provinciile romane. Atât costobocii, cât şi carpii, alături de neamuri germanice sau sarmatice, atacau cu sălbăticie teritoriile Imperiului. În primul rând fiindcă erau bogate, pline de pradă. De altfel, războaiele dintre daci şi romani nu s-au oprit în 106 dHR, şi după cum arată izvoarele antice ele au continuat cu furie încă mai bine de o sută de ani. Bineînţeles fără să aibă nici de departe amploarea primelor conflicte militare. După 106 d Hr sunt mai mult incursiuni masive de pradă. Nu mai puţin de 23 de conflicte armate violente între daci şi romani, culmea, în special la graniţele sau pe teritoriul Daciei romane, au fost consemnate. Primul dintre acestea are loc la moartea lui Traian în 117 dHR, atunci când dacii supuşi se revoltă împotriva noilor stăpâni. De acest prilej profită dacii liberi, în special carpii, care năvălesc împreună cu sarmaţii în Dacia romană. Invazia este atât de puternică, iar luptele atât de sângeroase, încât guvernatorul Daciei, Bassus, este ucis în luptă.
Cu greu împăratul Hadrian îi respinge şi ordonă arderea podului de lemn de peste Dunăre, tocmai pentru a-i împiedica pe războinicii daci să ajungă în Moesia. În 156-157 dHR, după ani de frâmântări surde şi incursiuni de mică amploare, are loc o nouă invazie a războinicilor daci. De această dată legatul Daciei Superior reuşeşte să-i respingă. Pentru a preveni incursiunile costobocilor în special este ridicat un noul val de pământ şi piatră pe Someş şi Criş. Urmează ani şi ani de războaie violente, între care se distring câteva momente marcate de invazii puternice. În 157 d Hr, imediat ce dacii au fost respinşi, băştinaşii din Dacia Porolissensis se răscoală. Automat apar şi carpii, costobocii şi sarmaţii. În provincie domneşte haosul şi doar intervenţia împăratului Antoninus Pius potoleşte răscoala şi duce la respingerea barbarilor peste limes.
De altfel în urma acestei victori, împăratul îşi ia titlul de Dacicus Maximus. De altfel timp de 100 de ani, au avut răscoale frecvente însoţite de invazii ale dacilor liberi, chemaţi în ajutorul băştinaşilor. Inclusiv renumitul împărat Marcus Aurelius a venit în persoană în 174 d HR pentru a pacifica provincia Dacia în urma unor importante răscoale. Totodată provincia era atât de periculoasă încât a ajuns să fie păzită cu legiunile. Mai precis este vorba de Legio V Macedonica şi Legio XIII Gemina, ai căror comandanţi iau locul procurorilor civili.
Costobocii şi carpii, coşmarul romanilor
De altfel triburile dacilor liberi au fost un adevărat coşmar pentru romani. Şi nu numai în provincia Dacia ci în toată zona Balcanilor. În anul 167 d HR, carpii, costobocii şi sarmaţii fac prăpăd în Dacia, Raetia, Noricum şi Pannonia. După ce pradă cumplit aceste regiuni, se duc şi pradă ţărmurile Mării Negre, coboară în Balcanii şi distrug până la Atena şi Tessalonic. Comandantul roman Marcus Aurelius Forto este ucis pe câmpul de luptă în faţa acestei formidabile alianţe barbare. În cele din urmă însă împăratul Marcus Aurelius mobilizează trupe şi stăvileşte atacurile. De altfel cosotbocii au fost un adevărat coşmar pentru cunoscutul împărat Marcus Aurelius. Carpii la rândul lor au semănat teroare timp de aproape 150 de ani în teritoriile romane.
”Informaţiile oferite de izvoarele scrise lasă să se inţeleagă că, in prima jumătate a secolului III, carpii ocupau un loc de frunte între celelalte populaţii dacice libere din regiunile est-carpatice. Autoritatea lor este recunoscută, iar atacurile organizate impotriva Imperiului roman, la care îşi asociază uneori pe sarmaţi şi pe goţi, sint de o forţă rar întîlnită, mai ales pînă în vremea lui Filip Arabul (244-249)”, scria Ion Ioniţă în ”Din istoria şi civilizaţia dacilor romani”. De altfel carpii organizează alături de goţi nişte expediţii devastatoare în Dorbogea şi Moesia în 248 d Hr. În aceleaşi an jefuiesc şi zona de astăzi a Transilvaniei. Mai apoi între 242 şi 248 d HR continuă jafurile inclusiv la sud de Dunăre, făcând din nou incursiuni până în inima Traciei.
Dacii liberi cuceresc Sarmizegetusa
În anul 249 d HR, o uriaşă armată confederată formată din goţi, bastarni, taifali, vandali şi bineînţeles carpi atacă Dacia şi Moesia. Un corp din această mare armată confederată, din care se pare făceau parte şi numeroşi carpi, supune capitala Daciei Romane, Sarmisegetusa. După aceste eveniment, carpii atacă legiunile din Pannonia.
Atacul confederaţilor a fost atât de puternic încât împăratul Decius şi fiul său mor pe câmpul de luptă pentru a-l stăvili. Doar stipendiile îi vor convinge pe goţi, daci şi bastarni să dea înapoi. Puternicile triburi ale dacilor liberi au dispărut însă în negura istoriei. Sufocaţi de marile invazii ale triburilor germanice, vânaţi de romani, ”războinicii-lup” au sfârşit prin a fi asimilaţi.
Sursa: adevarul.ro
Prăvălia Dacilor 